Jurnal de sănătate : Practicarea recunoștinței

Săptămânile trecute, alături de noii mei prieteni de la GoGreen, ne-am încumetat într-o bătălie împotriva pesimismului și a gândurilor negative care adesea stagnează sub forma unor nori gri pe cerul fericirii noastre.
Am luat cu noi mult optimism și ne-am decis să punem sub lupă cotidianul, strângând cât mai multe gânduri și momente frumoase pe talerul mai greu al cântarului.
Adevărul e, că eu personal, aveam și am mare nevoie de a-mi îndrepta atenția către frumos.

Am nevoia, de a conștientiza, că „după colț” se află lucruri minunate, și că doar după ploaie apare curcubeul pe cerul vieții noastre.
Azi vorbim despre recunoștință. 

img_1343

Poate te gândești acum, că în unele zile acest exercițiu e la limita imposibilului, dar lasă-mă să te contrazic.

Ce ar fi, ca preț de 5 minute să uităm de facturile care se adună pe masă, de kilogramele în plus de pe șolduri, de părul care nu vrea să stea nicicum, de soțul care mai uită din când în când lucrurile care îl rugăm să nu uite, de deadline-uri, de task-uri, de notele mici ale copilului?
Nu pot să îți promit că lucrurile negative din viața ta vor dispărea cât ai bate din picioare, dar vei fi surprins de energia pozitivă care se ascunde în tine și care așteaptă să fie eliberată.
Practicarea recunoștinței, e o armă extrem de puternică împotriva stresului- ucigașul silențios a stării de bine și a sănătății noastre.

E un exercițiu foarte simplu, de care mai mult ca sigur că ai auzit deja.

E o modalitate de a ne corecta felul în care privim lucrurile, care ne antrenează gândirea pozitivă și crește eficacitatea rezolvării problemelor.
Cum ai putea practica recunoștința, dacă nu o simți?

În zilele în care optimismul ți-e tocit de greutatea problemelor care pun presiune pe tine?
Alege să fii mulțumitor de lucrurile mărunte care te înconjoară, fii conștient de binecuvântările care îți împletesc viața, apoi privește cum lucrurile încep să se schimbe în bine.


Cum să pui asta în practică ? 
1. Ține un jurnal de mulțumire 
Potrivit psihologului Sonja Lybomirsky, deținerea unui „jurnal de mulțumire” în care însumăm cel puțin o dată pe săptămână, lucrurile pentru care suntem recunoscători, poate duce la creșterea nivelului de energie și reduce oboseala.

Acest exercițiu ne reamintește de toate binecuvântările din viața noastră, pe care uneori tindem să le trecem cu vederea.
2. Hang with the winners 
Înconjoară-te cu oameni pozitivi, oameni care au ales să vadă binele în lume, oameni care îți urcă moralul în loc să ți-l coboare, oameni care molipsesc cu pozitivitate.
3. Fă o plimbare de recunoștință
Potrivit prof. Deepak Chopra, plimbarea de recunoștință, e o practică extrem de eficientă în lupta împotriva stresului.

Acordă-ți 20 de minute și plimbă-te fără destinație- în jurul cartierului, prin parc, în natură.

În timp ce te plimbi, umple-ți gândurile de sentimente de recunoștință.

Respiră, fă pauză, și fii mulțumitor pentru oxigenul care îți pătrunde în plămâni și care face viața posibilă.

Ne-am adunat seară de seară, să înșirăm 3-5-10 lucruri/momente/oameni, care ne fac zilele mai senine.

Și așa au trecut 2 săptămani, în care am împărtășit unii cu alții micile, dar valoroasele momente care ne fac viața valoroasă.

TU ? Pentru ce ești recunoscător azi ? 

Giarolo Brigi all right

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s