Mulțumesc, că nu mi-ai fost…

Dragă mamă, 
Azi dimineață am văzut la una dintre cunoștințele mele, că îi mulțumea mamei ei, printre altele, că îi rupea pastiluțele în bucăți mici, atunci când era bolnavă. Și asta m-a dus vrând nevrând cu gândul la tine. Și pentru că s-a născut și-n inima mea sentimentul mulțumirii, m-am gândit să le împărtășesc cu tine.

Mulțumesc că tu nu mi-ai rupt pastiluțele, pentru că așa am învățat să mi le pregătesc singură.

Mulțumesc că nu ai fost acolo când îmi încercam aripile-așa am învățat că nu e atât de tragic să te mai și lovești din când în când și că prin voință omul e capabil să miște munții din loc.

Mulțumesc că siguranța brațelor tale a fost un loc necunoscut pentru mine-așa am învățat să nu caut alinarea la alții și să fiu propriul meu adăpost în timpul furtunilor.

Mulțumesc că nu ai fost niciodată acolo când picam. Așa am reușit să îmi depășesc frica de eșec și am învățat cum să îmi pansez singură rănile.

Mulțumesc că mi-ai întors spatele în cele mai grele momente. Așa mi-am dat seama, că dacă tu o faci, oricine o poate face și cel mai bine e să mă bazez pe mine în orice situație. 

Mulțumesc că ai creat mereu în jurul meu un aer otrăvit de minciună. Datorită ție am ajuns să înțeleg valoarea adevărului și să apreciez oamenii drepți.

Mulțumesc că niciodată nimic din ce am făcut nu ți-a fost suficient de bun, așa am învățat să fiu mereu mai bună decât am fost și să rezonez cu efortul oamenilor care se străduiesc să reușească.

Mulțumesc că m-ai criticat la orice pas, așa am învățat diferența între critica constructivă și cea distructivă. 

Mulțumesc că m-ai mințit de multe ori că mă iubești. Datorită ție, știu, că mulți folosesc cuvinte dulci, fără să știe ce înseamnă. Datorită ție știu, că nu pot primi lucruri scumpe de la oameni ieftini.

Mulțumesc că îți mai și dădeai drumul la mână când nu reușeai să îți manifești furia prin vorbe. Acum știu că vântul mângâie urmele pălmilor, dar cicatricele cuvintelor nu le vindecă nici timpul. 

Mulțumesc că pentru orice eșec al tău ai dat mereu vina pe mine. Acum știu să caut greșeli în mine înainte să învinovățesc pe alții. 

Mulțumesc că nu îmi ești și nu mi-ai fost, așa am învățat să îmi fiu singură. 

Sper să îmi citești scrisoarea și sper să îți curgă niște lacrimi pe obraz…de mulțumire…și să te ardă, cum ardea sufletul în mine în nopțile albe, când mi se învârteau în cap mereu aceleași întrebări. Să doară, cum mă durea pe mine că nu îți meritam iubirea și apoi să înveți și tu ce m-ai învățat și pe mine: sunt unele lucruri pe care nici timpul nu le poate rezolva.

Dragă mamă, mulțumesc că datorită ție eu îmi sunt.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s