Cele mai bune prietene a femeii nu sunt diamantele

Ana are mere.

Ana are Converse. Eu am Converse. Tu ai Converse. Toată lumea are Converse.

2477003000_ff027b2c7b_b.jpg
Sursă: SportSensors.com

***

– Spune-mi cum te numești.

– Ana. Numele meu este Ana.

O privesc cu admirație pe femeia care mi-a trecut pragul cabinetului, și cu câteva nedumeriri. Nu se încadrează în stereotipul femeilor care vin aici să îmi ceară ajutorul. Poartă o pereche de jeans tip boyfriend, suflecați, lăsând la vedere o pereche de Converse All Star -albi, înalți, care cu siguranță au văzut mai multe dimineți de toamnă. Tricoul mulat negru i se așează perfect pe brațele tonifiate.

– Azi vom discuta despre motivul pentru care ai venit la terapie. Te voi ajuta să găsim împreună sursele problemelor din viața ta, vom discuta despre ce nu funcționează, despre ce ai dori să realizezi. În scopul orientării congnitiv comportamentale, mă voi așeza față în față cu tine, ceea ce ar trebui să te ajute să te deschizi și să vorbești cu ușurință despre ceea ce te apasă.

Zici că vorbesc singură. Ana își admiră manichiura perfectă în formă de stiletto, în timp ce brățările-i fac zgomot de câte ori se ating de ceasul care îi împodobește încheietura.

– Să începem cu pași mărunți. De ce ești aici?

– M-am săturat să aud că sunt dusă cu pluta. Să stabilim de la început, nu sunt nebună, ok? Am nevoie de un document sau ceva care să ateste asta și care să pot să i-l bag soțului sub nas când spune că am probleme cu capul.

img_4125
Sursă: Quotesgram

– De ce ar crede soțul una ca asta?

– Lucrez la o firmă multinațională de succes, am o carieră înfloritoare, o casă minunată, un soț cum multe și-ar dori. Fac sport regulat…am doar o mică manie. Pantofii. Iubesc pantofii.

Am auzit și văzut multe la cariera mea, dar asta și pentru mine e nouă. Unica problemă din viața ta să fie că ai obsesia încălțămintelor sport. O întreb totuși care sunt motivele pentru care o însușire înnăscută feminină a ajuns o problemă atât de mare, încât vine să cheltuie o mică avere la un terapeut.

– Poate am prea multe. Dar am luat și un pantofar nou. Și apoi încă unul. Pur și simplu nu vrea să înțeleagă că e o pasiune pentru mine, cum e pentru ei pescuitul, sau ieșitul la bere cu băieții. De ce ar trebui să am doar o pereche de pantofi sport? Ar fi normal? De fiecare dată când mergi la sală trebuie să iei aceeași singura pereche de adidași care îi ai? Nu e mai bine să ai câte o pereche pentru fiecare stare de spirit în parte?

– Câte perechi de încălțăminte sport dețineți mai exact?

– 32. Exact 32. Chiar e un număr atât de exasperant?

Mă simt depășită de situație. Revin pe linia programei cu care funcționează ședințele ca să îmi ascund nedumerirea.

– Spune-mi te rog, ce sentiment îți exprimă culoarea galben?

Conversul galben? Soare, sinceritate, dorință de fericire, optimism…

– Nu nu, mă refeream la galbenul în general. În fine, trecem mai departe.

– Roșu?

– Ah, păi știți roșii încă nu am. Dar cred că dacă i-aș încălța m-aș simți un „power walker” – aș simți cum culoarea tenișilor îmi completează cu succes aerul încrezător care am ales să îl îmbrac.

***

Eșec din nou. Cum să ajuți pe cineva care nu vrea ajutor? Cum să rezolvi o problemă, dacă unica problemă e că femeia își iubește tenișii? Poate că are totuși temeri ascunse? Poate e neglijată în căsnicie și așa încearcă să compenseze lipsurile…

– Trecem la testul Rorschach, testul petelor de cerneală, inventat de un psihanalist elvețian, care are rolul de a dezvălui trăsături de personalitate sau trăiri, ajutând astfel la stabilirea unui diagnostic concret.

Ana aprobă din cap. Își privește neajutorată converse-ul alb și eu mi-l imaginez pe soțul ei făcând un circ cât casa când nevastă-sa apare victorioasă, fluturând câte o achiție nouă. Încep să îi arăt pe rând pozele.

Teniși negri. Clasic. Oricine trebuie să aibe o pereche de teniși negri.

*A doua poză.*

– Uuuunnn…pantofar?

Las hârtiile jos. Asta își bate joc de mine. Încerc să îmi culeg gândurile, când ea rupe liniștea.

– Știți, trăsătura cea mai frumoasă ce o poate avea un om, în percepția mea, e că poate fi 1000 de oameni într-unul singur. Putem trăi atâtea stări, putem avea atâtea emoții. Cenușăresei o pereche de pantofi i-a schimbat viața. Mie fiecare pereche nouă îmi aduce o schimbare semnificativă. Poate am zile când copila din mine iese la plimbare și are nevoie de balerini; o pereche de sandale oricând îmi completează alura boemă, iar când îmi doresc clasic, am la alegere câteva perechi de Converse All Star. Apropo, știai că au devenit pantofii oficiali ai New York-ului?

img_4124
Sursă: Quotesgram

***

După câteva minute admirăm pe telefonul Anei perechile de pantofi, care mai de care, și chiar mi se cuibărește lângă inimă un adidas Under Armour, care mi-ar fi ideal pentru joggingul de dimineață. Fără prea multă gândire, îl pun în coș.

large_img_715611.jpg
Sursă: answear.ro

– O pereche? Doar o pereche? Și cu restul zilelor ce faci?

N-o fi o zi strălucitoare în carieră, dar orice zi când îți găsești o prietenă e o zi specială. Și dacă îți găsești o prietenă cu care vă alegeți împreună pantofi, atunci e specială la pătrat.

Articol scris pentru juriul Probei 8 al SuperBlog 2016.

 

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Cele mai bune prietene a femeii nu sunt diamantele&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s