Persimmon Pudding Cake

Persimmon, fructul zeilor, sharon, kaki, mărul asiatic, curmalul japonez – sunt denumirile care se învârt în jurul unui fructe dulce, portocaliu, tipic tomnatic.

Ca și gust…e un fel de piersică moale, combinată cu pepene galben.

Pe lângă că pe mine m-au cucerit de la prima gustare, sunt niște fructe grozave, cu o serie de beneficii, din cauza cărora s-ar putea să vrei să le incluzi în smoothie-urile tale tomnatice.

Sunt o sursă bogată de fibre, sunt sărace în calorii, conțin minerale precum potasiu, mangan, cupru, seleniu și fosfor.
Conțin o grămadă de antioxidanți, cum ar fi vitamina A, beta-caroten, licopen, luteină, zeaxantină și criptoxanină.

Pe lângă asta, poate reduce riscul bolilor cardiovasculare, hipertensiunea, combate ateroscleroza, diabetul și o serie de probleme ale ficatului, datorită taninilor prezenți în fruct.

Dar gata cu teoria pe azi.

Vă prezint azi noua noastră prăjitură preferată de toamnă, atât de parfumată și aromată, că nu m-am putut abține să nu improvizez un set up tomnatic și să vă încânt acum cu pozele de mai jos.

img_4520
E o prăjitură foarte ușoară, fără prea multe ingrediente, crocantă și moale în același timp, cu o savoare desăvârșită de scorțișoară.

Persimmon Pudding Cake

Ingrediente:

– 2 căni pulpă persimmon (4 fructe medii)

– 4 linguri unt topit

– 2 ouă

– 1,5 căni zahăr brun

– 1 lingură praf de copt

– 2 căni făină

– 1 linguriță extract de vanilie

– 1/2 linguriță sare

– 2 lingurițe scorțișoară

– 1 cană alune sau nuci, mărunțite

Preîncălzim cuptorul la 170 C.

Ungem o tavă cu unt. Eu am folosit o tavă dreptunghiulară, de cca 32×20 cm.
Curățăm persimmonul de coajă, îl tăiem cuburi. Cu ajutorul unui blender, facem un pireu din ele, pulsând câteva secunde.

Într-un bol amestecăm făina, praful de copt, sarea, scorțișoara. Lăsăm la o parte.
Într-un bol mediu amestecăm pulpa fructelor, untul topit, ouăle, zahărul și vanilia. Adăugăm încet ingredientele uscate, amestecând încontinuu, până la încorporare.
Ca ultim pas, adăugăm alunele tocate nu prea mărunt.

Turnăm compoziția în tavă și coacem 45-55 de minute, sau până când o scobitoare înfiptă în mijlocul prăjiturii iese curată.

Îl puteți savura călduț în compania unui glob de înghețată de vanilie, cu frișcă, topping de caramel, sau simplu, ca atare.

Poftă bună 🙂

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s